close

Dezvoltare personala

Dezvoltare personală

Povești de viață…într-o valiză

20160709_160837

Azi îți scriu în mare despre spectacolul ce a avut loc în 9 Iulie la Cluj. Care a fost experiența mea, cum m-am pregătit, cum a ieșit show-ul și ce feedback-uri am primit.

Cum mi-a venit ideea

Umorul este important pentru mine de când mă știu. Mai făceam eu mișto că am venit pe lume râzând și cu o glumă la îndemână, dar mi-a spulberat maică-mea mitul și m-a lămurit c-am plâns și eu, ca toată lumea. Totuși, sunt convinsă că am venit pe lume cu umorul în sânge. Pentru că auto-ironia mea este o calitate nativă și nu m-am chinuit nicio secundă să mă dezvolt pe partea asta. Doar am remarcat că pot să fac ceva cu ea.

citeste mai mult
Dezvoltare personală

Să se schimbe. Dar să rămână la fel

holy-spirit-breath-702×330

Majoritatea oamenilor vor să schimbe ceva în viața lor, fără să riște nimic și să păstreze toate beneficiile din starea/situația actuală. Ar vrea să ajungă direct la un efect (ăla ce-l vor ei, desigur), fără să fie nevoie să ia o decizie responsabilă și să-și asume niște consecințe.

De exemplu, vrei să ai un job care să te împlinească, dar fără să renunți la cel actual, care îți dă un venit mai mare, vrei o stare de bine, însă fără a-ți lua responsabilitatea să schimbi ceva la tine și-n viața ta, chiar și neștiind unde duce acea schimbare.

Fugi direct după stări și eviți ce e neplăcut, pentru că recunoașterea neplăcutului deja înseamnă adevăr și asumare.

citeste mai mult

Cunoaște-mă mai bine

Relatii

Ultimele articole

Spatiu mental-emotional

Ce-i autentic…ne cam deranjează

cf2279588ff2c81bac994eb2c72dabd6

Majoritatea oamenilor au probleme şi fac o urticarie rapidă la tot ce e autentic.

Înainte să ne grăbim să spunem că “Eu nu!” haideți totuși să aruncăm o privire în viața noastră și graba cu care etichetăm ceva ce ni se mare “greșit”, “imoral” sau ”rușinos”.

Avem ca specie, minunata capacitate de a murdări rapid tot ce e firesc. Și ambalăm mizeria în staniol strălucitor pe care-l numim principiu or` valoare. Așa, ca marmotele și specia cât p-aci umană

Nu, nu lucrul „acela” devine murdar (da, în secolul ăsta încă se mai spune la sex…lucrul acela). Mințile noastre și raportarea noastră e jegoasă. Nu sexul e murdar, noi suntem mizerabili.

De exemplu, oamenii care se agită cu homosexualii, susținând că le e scârbă sau au homofobie vezi Doamne, se agită oricum cu toate chestiile autentice care le ies în cale. Și asta mă duce cu gândul la câteva experiențe de-a mele cu moraliști.

La 16 ani mă sărutam cu iubitul de atunci în fața blocului.

O tanti a venit repejor să ne spună că suntem indecenți și ce-i asta? mamele noastre știu? Ca norocu`, mama nu doar că știa, dar mă sărutam cu gagiul ăsta cât îmi poftea inima…în bucătărie, în camera mea, pe hol, unde ne venea, chiar cu mama în casă. Dar asta e altă poveste. Oamenii din afara casei erau vizibil deranjați de câte-un sărut. Unul autentic!

Tot în adolescență, am văzut un bărbat ce bătea o femeie pe stradă.

M-am speriat, așa că m-am ascuns prin zonă și așteptam (în naivitatea mea) să intervină cineva, să spună că-s indecenți. NIMENI nu a făcut nimic. Am sunat-o tot pe maică-mea să o întreb ce să fac sau să sune la poliție, să zică strada și să meargă careva să întrerupă normalul zilelor noastre.

Am avut și am prieteni gay. Oameni faini, buni, pe care-i iubesc și cu care mi-e drag să petrec timpul. Pentru mine nu-s gay, ci sunt oameni. Dacă ești om, atunci putem fi prieteni, nu mă interesează unde și cu cine ți-o tragi. Nu am văzut niciodată o problemă, o boală sau ceva în neregulă cu asta, pentru că am simțit ceva ce nu vedeam la vremea aia în cuplurile „Normale”. Cică i se zice pe alocuri iubire. Hai să-i spunem mai bine drag de om.

Bărbații care se scârbesc și revoltă la gândul existenței gay-ilor…au bale la gură și o erecție dacă-și imaginează două femei sărutându-se. De parcă toată lumea asta e despre ei. Femeile să le aibă musai în pat. Un bărbat care preferă bărbații îi sperie…de parcă ar vrea neapărat fundu`lor și i-ar forța la asta.

Relax, dacă vrei să fii hetero, poți să fii. Și doar iubita ta îți va băga un deget în fund, atunci când îți va face plăcere asta. Însă nu susține că ești “normal”, doar pentru că ai alte preferințe.

Prima dată când am avut ocazia să-mi văd doi prieteni gay, am rămas fascinată, căci în sărutul lor am simțit mai mult drag decât în orice familie tradițională. Și ei se ascundeau de oameni, că doar e inacceptabil să-ți exprimi dragul în văzul lumii.

Și asta e valabil și-n cazul hetero să știți. Dacă îți vine să faci ceva natural și firesc, tre să te abții ca să nu deranjezi ipocrizia unora.

Te săruți în casă de exemplu. Pe stradă, se acceptă pupicul pe frunte.

Te uiți cu drag la el/ea în grădina ta. Pe stradă, tre să se vadă dispreț.

Atunci nimeni nu se bagă și toată lumea e liniștită că trăiești în ritm cu ei, în cadrul sfintei familii tradiționale.

Dacă doi bărbați se bat pe stradă, știm ce să explicăm copiilor. Dar dacă se țin de mână cu drag, nu mai știm ce să zicem.

De fapt, haideți să recunoaștem că iar băgăm copiii în față, ca și scuză pentru incapacitatea noastră. De a înțelege, de a accepta, de a fi autentici și curați în fața firescului.

Dacă te bucuri de un sex în miez de noapte, s-ar putea să ai probleme cu vecinii. S-ar putea primele dăți. Dacă pasiunea continuă mai multe nopți, este sigur că vei avea probleme cu vecinii.

Dacă te bate bărbatul la aceeași oră târzie, constant, multe zile la rând, poți sta liniștită că vecinii își cumpără dopuri de urechi, doar să nu vă deranjeze.

Țipetele sunt de fapt permise, atâta vreme cât sunt de la bătaie, nu de la un sex. Și ăsta e un caz real. Și ar trebui să ne pună pe gânduri. Unde e mizeria și scârba de fapt?

Cunosc un caz de o femeie terorizată constant și maltratată emoțional și fizic. În primii ani striga cât o țineau plămânii că poate face ceva un vecin. Apoi, a învățat să tacă. Oricum nu o auzea nimeni.

Astea sunt cazuri duse la extrem (sau nu, că se poate și mai rău) la care contribuim toți prin deciziile noastre mărunte sau mari din viața personală, din cum ne raportăm la ceilalți.

Și contribuim prin emoțiile, moralitățile și tăcerile noastre…la o lume în care este normal să “taci și rabdă”, dar nu este normal să fii natural, deschis și chiar vulgar (autentic, deci nedemonstrativ).

Și contribuim la asta pentru că nu avem o minimă sinceritate în viața noastră să ne revizuim credințele, trădările și să ne simțim responsabili pentru ceea ce trăim noi înșine, dar și cei din jurul nostru.

Și în acelați timp, luându-ne după etichetele și experiențele noastre limitate…de îndată ce cineva își deschide aripile să trăiască altfel decât în balta noastră, ne unim să-l doborâm pentru că este incorect, imoral, rușinos, unde ajunge, etc.

Că tot vorbeam de autenticitate…

în facultate mă înțelegeam bine cu un coleg mai mare cu un an decât mine, care era autist. Un tip de treabă, senin, cu o memorie brici și vesel în cea mai mare parte a timpului.

Într-o zi m-am dus cu el să căutăm niște cărți, iar în librărie cânta o melodie de la Vama Veche. Omul când a auzit piesa aia în boxe…a început să râdă și să danseze ca și când era singur în camera lui.

Eu m-am îndepărtat de el și m-am făcut că nu-l cunosc…căci m-am rușinat de „anormalul” de a dansa atât de firesc, într-un loc public unde lumea stă serioasă cu nasul în cărți.

La două minute după…mi-a fost rușine cu mine.

citeste mai mult