close

Dezvoltare personala

Dezvoltare personală

Povești de viață…într-o valiză

20160709_160837

Azi îți scriu în mare despre spectacolul ce a avut loc în 9 Iulie la Cluj. Care a fost experiența mea, cum m-am pregătit, cum a ieșit show-ul și ce feedback-uri am primit.

Cum mi-a venit ideea

Umorul este important pentru mine de când mă știu. Mai făceam eu mișto că am venit pe lume râzând și cu o glumă la îndemână, dar mi-a spulberat maică-mea mitul și m-a lămurit c-am plâns și eu, ca toată lumea. Totuși, sunt convinsă că am venit pe lume cu umorul în sânge. Pentru că auto-ironia mea este o calitate nativă și nu m-am chinuit nicio secundă să mă dezvolt pe partea asta. Doar am remarcat că pot să fac ceva cu ea.

citeste mai mult
Dezvoltare personală

Să se schimbe. Dar să rămână la fel

holy-spirit-breath-702×330

Majoritatea oamenilor vor să schimbe ceva în viața lor, fără să riște nimic și să păstreze toate beneficiile din starea/situația actuală. Ar vrea să ajungă direct la un efect (ăla ce-l vor ei, desigur), fără să fie nevoie să ia o decizie responsabilă și să-și asume niște consecințe.

De exemplu, vrei să ai un job care să te împlinească, dar fără să renunți la cel actual, care îți dă un venit mai mare, vrei o stare de bine, însă fără a-ți lua responsabilitatea să schimbi ceva la tine și-n viața ta, chiar și neștiind unde duce acea schimbare.

Fugi direct după stări și eviți ce e neplăcut, pentru că recunoașterea neplăcutului deja înseamnă adevăr și asumare.

citeste mai mult

Cunoaște-mă mai bine

Relatii

Ultimele articole

Cunoaște-mă mai bine

Recompensa-ți va fi liniștea sufletească

sky-clouds-wallpaper-2

„Fă doar ce e corect, iar recomensa-ți va fi liniștea sufletească” îmi zicea cândva un iubit tare drag mie, în ideea că oricâte ambiții, calcule de devenire și putere exterioară ai avea, nu-ți pierde omenia, căci odată cu ea pierzi și pacea interioară.

Și pentru că i-am urmat sfaturile cu plăcere și încredere, am simțit la un moment dat că nu dau liniștea asta pe nimic. Liniștea aia de a-ți fi fidel ție orice/pe oricine ai pierde, de a face lucrurile din motivele oneste, de a ședea confortabil în pielea ta

(Atât cât puteam și pot să stau confortabil în pielea mea. Câteodată mă enervează textura moale/bleagă).

Și poate te întrebi ce înseamnă să fii corect

Cred că mai potrivit e să te întrebi dacă vrei adevărul și corectitudinea.

Dacă da, atunci poți să vezi unde ți-s nesimțirile și fără să cazi în judecăți că nu ești sfânt, să te observi, apoi să alegi să acționezi din altă raportare.

Nu din grabă și nesimțire, ci din onestitate, conștient fiind de motivele tale. Fără să te uiți la ce face altul greșit și cum poți pretinde altceva, ci uitându-te la propriile-ți erori și corectându-le după propria putință.

Toți ne credem victime, dar suntem doar proprii călăi.

Din momentul în care aspirăm spre putere asupra celorlalți și a vieții, slăbim pe interior și ne (auto)distrugem încet.

Eu am ales să fac ce știu că-i corect, pentru că altfel nu puteam să mai dorm. Și-mi place somnul. Eram obosită și slăbită fizic. Deci n-am avut altă variantă decât să văd cum pot trăi cu mine împăcată.

Promisiunile minții

Până când mă mai las nițel furată de promisiunile minții și alunec ușor spre ambiții, dorință de putere, pretenții, rupere de mine, firesc și viață. Nu-i așa complicat să faci asta. Fii doar atent ce promisiuni îți vinde mintea ca să te și vezi într-un film, mai câștigat.

Doar fii atent la calculele alea mentale prin care cauți să obții ceva și să pierzi cât mai puțin (deloc chiar), ce argumente faine și imbatabile are doamna minte, ca să-ți distragă atenția de la ansamblu și să te arunce-n impresia că poți controla ceva, că ți se cuvine totul și că poți să fii superior. Deci e ușor să aluneci. Mai ales când nu te interesează adevărul, ci puterea.

Și chiar dacă e bine să nu ia mintea din niște calcule decizia finală, e de respectat mașinăria asta. Jos pălăria!

După niște zvârcoliri de pe parcursul căutării puterii, tot timpul revin la aducerea aminte a unui soi de pace. Câteodată pentru că am un corp mai deștept ca mine ce-mi semnalizează că-s proastă. Alteori, pentru că am prieteni faini în jur care mă scutură și-mi amintesc de liniștea aia. Nu doar prin ceea ce-mi zic, ci prin ceea ce sunt ei în fiecare moment.

Împăcarea pe care o ai și de-i soare…și de-i furtună, știind că faci ce poți și șezi în tine. Atent, fără să te zbați. Cuminte…și fără minte.

Liniște pe care și acum zic, nu o dau pe nimic.

Și știu că e posibil să mă mai fure poveștile mașinăriei. Atâta că acum mă simt în siguranță, cu tot cu amalgamul de gânduri care așa cum vin, așa și pleacă.

Roluri secundare

Însă unde vreau să ajung e că…azi mi-am reamintit de el, cel care mi-a zis că și de nu-mi iese nimic, de nu obțin nimic și pe alocuri e greu, dacă fac ce ține de mine și e corect, „Recompensa-ți va fi liniștea sufletească”. Și a avut dreptate.

Majoritatea personajelor cu adevărat importante, care au putere (și nu mă refer la aia exterioară care cere glorie, aplauze, recunoaștere și validare socială), sunt personajele din roluri secundare. Deseori, pot fi chiar și figuranți.

Ori apar episodic în film, ori nici măcar nu apar, căci unii oameni stau în spatele scenei. Și ăștia fac toată munca aia grea, pe care ăla din față n-ar face-o veci pururi. Pe ei îi uităm cel mai ușor, pentru ca apoi să ne asumăm toate meritele.

Poate ar ajuta câte o privire înapoi, să vedem cine-am fost și cine-am devenit. Și cum majoritatea lucrurilor bune s-au întâmplat pentru că în spatele scenei a fost ceva/cineva care a ghidat frumos, din umbră, întreg procesul.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

citeste mai mult