close

Am crescut între Metallica și Bonnie Tyler.

Tata era (și este) rocker pasionat chiar dacă nu avea plete sau geacă de piele; dar avea chitară și niște boxe imense construite chiar de el + un amplificator la care nu mă lăsa niciodată să-mi bag mâinile pe motiv că-i stric reglajele fine de sunet.

Mama era o finuță și o sensibilă, care se răsfăța cu muzica soft a unor bine cunoscuți artiști precum Abba, Modern Talking, Albano&Romina.

Nu avea ureche muzicală deci cânta foarte prost. Dar cântam împreună cu ea, din inimă, până când băteau vecinii la ușă să dăm muzica mai încet. Sau măcar glasul. Moment în care intra tata pe sistem și dădea la maxim cu hard-rockul lui, de bubuiau boxele alea mari.

Când eram în cameră la tata și el era binedispus, îi auzeam pe Bon Jovi, Scorpions, AC/DC, Aerosmith și alți grei, cu metale soft totuși. Deci mă uitam fascinată la el, care era în lumea lui și tot regla sunetele.

La polul opus, când eram cu mama în cameră și era veselă, o auzeam pe Sanda Ladoși și Ștefan Iordache. Și cântam împreună cu ea „Eu vreau să-ți spun că te adoooor” și dansam un tango improvizat.

Când erau ăștia certați și nervoși, în casă se auzeau piese grele de la Metallica și lacrimogene de la Bonnie Tyler. Tata scrâșnea din dinți pe muzica lui, mama dădea cu aspiratorul pe Bitterblue sau It`s a heartache.

Deci am avut parte de muzică variată și am crescut între Metallica și Bonnie Tyler, în brațele lui Billy Idol și cu urechea la Elena Cârstea.

Iar preferințele mele muzicale actuale sunt fix o combinație bizară între aceste genuri.

Așa se explică de ce pentru fiecare moment din viața mea am o melodie în gușă. Și ăsta e și modul meu de relaxare. Cânt. De toate! De la Guns`n Roses până la Gil Dobrică.

Acum doi ani, când a fost evenimentul cu Colectiv (am scris despre asta aici: http://entuziasm.ro/dezvoltare-personala/sa-ne-trezim-colectiv/)m-a impresionat taică-meu, când am auzit că a zis pe un ton trist „Or murit rockerii mei în clubu ăla…”

Așa e! Dar Rockul nu a murit!

Iar sufletele noastre e posibil să fie încă vii, muzicale, variate. Să le lăsăm să cânte libere, cu onestitate.

Deci fiecare să-și acordeze cu integritate chitara interioară, cu încredere să demolăm ce nu merge (așa cum tata și-a aruncat niște scule audio care nu mergeau), cu pasiune să construim (așa cum și taică-meu și-a construit boxele mari, de care era satisfăcut) și cu luciditate să facem reglaje fine…sau brute (exact așa cum taică-meu își regla butoanele la amplificator și toate sistemele lui de sunet).

Apoi să cântăm adevărul. Muzica ce iese în afară să fie în congruență, acordată cu cântecul dinăuntru.

Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response