close

„Doamne luminează-ne în inconștiența noastră….atunci când ne îndrăgostim ca imbecilii!” Cam așa trebuiau să înceapă rugăciunile mele, acum vreo 6-8 ani. Da eram ocupată cu altceva și anume Regie-Film.

M-a cucerit cu ochii lui de culoare verde-crud, un zâmbet larg și fain pe care-l afișa cam rar și tâmplele lui care arătau clar cât e de inteligent.

Era un soi de depresiv închipuit, da nu era problemă asta, că-mi plăceau de pe atunci ăștia, așa că m-am angajat să-i fac viața senină și drumu lin. Drumul spre mine, desigur.

69. 1,69 mai exact

Avea doar un mic defect care stătea în calea relației noastre: era complexat că era mai mic decât mine la înălțime. Mai exact, eu am 1,74, iar el avea 1, 69 (Și încă are tot atâta, în caz că nu o fi suferit ceva transformări bruște).

Pe mine nu mă interesa nimic atunci când îmi găseam câte-un suflet pereche, așa că de fiecare dată am găsit soluții creative la complexele bărbaților din viața mea.

Și să fim sinceri, 1,69 sună chiar incitant. În plus, mai avusesem un amorez și mai mic (1,60) și cu acel individ mergeam cocoțată pe tocuri și mândră-n toate cele de piticu` meu vitezoman, care n-avea nicio treabă că-mi ajungea exact pân` la sâni.

download
Dar să revenim la ochii verzi. Verdele lui s-a dovedit a fi chiar crud, căci a rezistat eroic la orice soluție de-a mea pentru a ne potrivi pe stradă la înălțime.

Că-n pat ne potriveam, nu părea să ne încurce 69-le lui, da pe stradă avea impresia că toată lumea se uită la el ironic. Și bineînțeles că și asta îl deprima crunt. Și tot bineînțeles, eu eram acolo să-i alin suferința genetică, înjurând în gând că nu putea ș-ăsta să crească un piiiiiiic mai mult.

Romantism în sticle de plastic

Singurele momente romantice pe care le prindeam, erau alea când îi aduceam niște pălincă furată de la tata din cămară – depozit de băuturi pe vremea aia. Când bea din licoarea aia…omu meu de 1,69…hîc! devenea brusc (hîc) afectuos și punea o mână, două…pe mine.

Așa că îți dai seama că întotdeauna aveam în geantă, ceva tărie într-o sticlă de 0,5 l. Dacă noaptea era lungă, sticla se lungea și ea la 1 litru. Doamne ajută-ți tată, c-ai cumpărat din aia cu grade multe și așa o putut și fiică-ta să aibă câteva nopți fierbinți cu omu ăsta.

Deci am băgat terapie intensivă în el, cu băutură, apoi cu explicații logice de ce n-ar trebui să ne intereseze înălțimea și alte detalii logistice, am renunțat la tocuri instant, îmi întindeam părul cu placa pt a nu-mi da volum capul flocăit și mi-aș fi tăiat și din picioare dacă exista varianta asta, doar ca el să zică „Yes, I do!”

Adică, da vreau să fiu cu tine, cocostârcule!

Stai jos

Dar nu mi-am putut pili picioarele, așa că de fiecare dată când ne întâlneam într-un bar la o cafea, primele lui cuvinte erau: „Stai jos!” și mă executam, să fim la același nivel cât mai repede.

Așadar, tâmplele lui nu indicau deloc vreo inteligență, deși m-am mai mințit așa încă vreo 5 luni de iubire; pasională în mintea mea…și inexistentă în realitatea lui.

Relația mea cu acest suflet pereche (platonică de altfel), s-a încheiat când i-am spus ultima mea soluție creativă:

– Auzi?! Știu cum putem face să pari mai înalt. Și am două soluții, nu una!

  Ori îți iei niște pantofi bărbătești cu un pic de talpă ori toc…un pic mai multă talpă ce-i drept….SAU îți lași părul să crească și-l faci țepi, așa în sus!(și gesticulam nevrotic deasupra capului lui) Așa pari mai înalt! Ha?! ce zici?

Nu a mai zis nimic și și-n ziua de astăzi dacă ne întâlnim pe stradă nu mă salută. Oare pentru că…de fiecare dată când m-a văzut…aveam tocuri?

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

Leave a Response