close
Dezvoltare personală

Cu obiectivele bifate și sufletul în pioneze

Când vrei să fii în rând cu lumea bună și la linia de finiș cu proiecțiile tale legate de viitor, asigură-te întâi că lumea aia chiar e așa cum îți imaginezi și nu e doar o reclamă bună pentru un viitor film prost.

Nu de alta, dar în viața ta tu joci în rol principal și ar fi neplăcut dacă scenariul tău imaginat e la categoria Romance, Comedie sau Actiune, dar te trezești în realitate c-ai fost păcălit (de tine și imagini) și-ai ajuns să joci în genul Dramă, Horror.

Oamenii ambițioși care vor să-și bifeze realizările mari care-i vor duce spre Hollywood-ul Fericirii, amânând momente aparent banale, dar plăcute și călcând în picioare nevoi reale, apropieri, oameni, valori și mărunțișuri care nu le dau imaginea unui om de succes…au surpriza când ajung la linia de Finiș să vadă că și-au realizat toate obiectivele. Dar sunt incredibil de nefericiți.

Iar suferința e cu atât mai mare cu cât și-au amânat o stare de bine măruntă crezând că odată ajunși în punctul final vor trăi extazul și vor fi împliniți. Nu sunt. Deloc. 

Am o grămadă de cliente care și-au bifat repede toate imaginile societății și ale parazitului lor de putere care credea că asta înseamnă să fii tare și împlinit.

Carieră beton sau vreo faimă = bifat
Independență – bifat
Casă (eventual pe numele ei) = bifat
Bărbat mișto = bifat
Căsătorie = bifat
Copil = bifat

Atâta că la finalul listei nu se așteptau să scrie și …

Depresie = Bifat

Durerea este cu atât mai mare cu cât ți-ai ignorat mai mult vocea interioară care-ți spunea că ceva e putred și ai minimalizat banalele momente care-ți dădeau cândva sens, alergând după putere, imagini sociale, etc.

Ai confundat starea de bine pe termen lung cu satisfacția data de putere pe termen scurt.

Asta nu înseamnă că succesul e rău, că obiectivele îs nașpa și e mai simplu să nu faci nimic și să nu vrei nimic.

Nu e cazul să mergem nici în extrema asta.

Înseamnă doar că habar nu avem ce vrem, de ce vrem și ce avem nevoie.

Nu obiectivul e greșit, motivația pentru care alergăm după el e greșită.

Și căderea e cu atât mai mare cu cât te-ai împodobit cu realizările tale și în viața ta ești un impostor.

Asta se întâmplă în general cam dupa 35 ani. Dacă o pățești mai repede, ești un norocos/norocoasă!

Și după ce știu atâtea cazuri de căderi și filme proaste din genul Dramă, Horror…îmi întorc privirea spre generația mai tânără (18-30 ani), care visează să bifeze exact aceleași obiective și fuge spre ele din motivații greșite.

  • Dacă le spui că sunt pe cale să facă niște greșeli costisitoare, uneori te ignoră, preferând romantismul din capul lor.
  • Dacă le spune o femeie trecută de 35 ani ce a pățit, trait, ce crede, simte și care e adevărul, s-ar putea să auzi replici precum “Eeehh, cazul meu e special” sau “Îi e ciudă, urmărește ceva, ce doamnă, numa tu să fii fericită?” Iar asta pentru că mult mai mulți oameni tac și se prefac fericiți cu statutul lor, cu căsnicia, cu banii, cu tot ce au și fac. Și ăștia-s mulți și zgomotoși, deci fură rapid privirea. Și luciditatea.
Generații diferite care se întâlnesc

O tânără de 26 ani spune că nu-și dă vârsta, că abia acum târziu face o facultate, că se gândește ce se alege de viața ei, că ea vrea carieră, casă, bărbat, familie…succes.

Și pe drumul ei spre filmul prost, vede reclamele bune, dar înșelătoare.

Iar aceste reclame sunt femeile care au căzut deja, dar și-au păstrat rânjetul pe față. De dragul aparențelor.

Ele știu că-s nefericite, că-s pe pastile și fac terapie…da măcar sunt invidiate. Măcar imaginea le-a rămas intactă (aparent), iar cei mai mici, mai slabi…doresc viața lor.

De-aia susțin că dacă taci, dacă te prefaci ești complice.

Ești complice la tot ce nu suporți pe lumea asta, la ce judeci, la ce te oripilează și te-a dărâmat.

Și apreciez maxim femeile care au curajul să spună: “Am ajuns aici. Da mi-e rău fraților, nu mă mai invidiați.”

Și pentru că nu-i ușor să-ți asumi asta, uneori nici nu e musai să spui în gura mare, să-ți asumi public cât ai greșit.

Dar poate fi suficient măcar să nu mai pozezi în omul de succes, fericit, împlinit, cu relația perfectă, alimentându-ți superioritatea din privirile tinerilor care habar n-au ce trăiești și cum dormi cu tine.

SAU să nu-i încurajezi în aceeași direcție când îți recunoști motivațiile în ei.

Sau măcar…nu-i ajuta, dar nu le pune piedică.

Doar dacă te-ai abține să vinzi reclama aia falsă…și deja nu doar că ai da o șansă oamenilor să evite ceva neplăcut, dar s-ar și echilibra ceva în tine.

Bineînțeles că nu e ușor. Nu e ușor nici să admiți că (ți)-ai greșit, nici ca ți-e rău, nici să stai în pielea ta și să iei alte decizii, treptat, respectând durerea prezentă, dar neafundându-te în ea cu victimizări.

 Nu e ușor, dar întotdeauna mai avem o șansă.

Și când te vezi aici, jucând în alt film decât cel închipuit, cel mai bun lucru pe care-l poți face e să te vezi și să accepți adevărul.

Chiar dacă doare, chiar dacă asta înseamnă să-ți recunoști că te-ai mințit ani de zile…chiar e eliberator dacă nu te zbați. Și doar pornind de la acel adevîr poți să faci ceva util pentru o stare de bine stabilă pe termen lung.

Să ai răbdarea de a observa ce ai clădit, să înveți cum ai funcționat automat până acum, unde ți-s greșelile, proiecțiile, confuziile…

Pentru că doar devenind conștient de părțile astea automate, doar știind ce ai ascuns și de ce anume ai fugit, poți să observi cum poți face drumul înapoi, spre sens. Și să o iei de la capăt.

Fără filme de data asta. Fără ceva regizat, fără o mie de proiecții și condiționări ale stării de bine, ci cu atenția în prezent la ce poți face și acum cum poți să-ți îmbunătățești starea. Sau măcar să nu o agravezi.

Treptat, cu atenție, răbdare și smerenie.

Și înainte de a bifa obiective, acum poate vei fi mai atent la ce-ți dorești, de ce…și mai ales, ce ai nevoie în mod real. Ce te hrănește? Fără grabă. Că aceeași grabă ne-a adus în situații neplăcute.

Acum poate ar fi bine să învățăm răbdarea, atenția și responsabilitatea.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Tags : featured
Raluca Muresan

The author Raluca Muresan

5 Comments

  1. Cel mai important e sa fii sincer, in primul rand cu tine insuti si dupa aceea cu cei din jur.
    Nu exista drum perfect spre succes, iar daca nu arati celor din jur intreg drumul ta doar ii induci in eroare. Toate imperfectiunile, particularitatile prin care ai trecut sunt informatie vitala pentru cei ce pornesc in acea directie pentru a putea alege informat si nu pipaind in semiintuneric.
    Experienta ta iti apartine doar pana inveti lectia, dupa care ai obligatia morala de a-l da mai departe, de a directiona lumina asupra ei pentru ca si cei ce vor urma sa poata invata din ea. Deoarece nimeni nu are suficienta viata pentru a invata doar din propriile greseli, datoria noastra este sa aratam greselile pentru ca si ceilalti sa poata invata din ea.

Leave a Response