close
Dezvoltare personală

Diferența dintre dependență și apropiere reală

no thumb
Long distance relationship

În articolul trecut (îl poți citi aici) îți spuneam despre confuzia în care m-am scăldat o vreme, confundând apropierea umana cu dependența. Astăzi aduc câteva clarificări în ceea ce privește diferențele dintre cele două.

Dependența emoțională

După cum arată și numele, dependența asta se bazează pe filme mental-emoționale, unde contactul cu realitatea este inexistent.

Lumea emoțională este plină de iluzii întrucât orice emoție apare abia după ce ai construit un film mental pornind de la gândurile tale pe care le-ai luat drept adevăr. Nu este nimic palpabil și nimeni nu este interesat să verifice dacă se confirmă ipoteza ori ba. Cu atât mai mult cu cât atunci când te agăți de un om, vrei să fugi de propria viață, nicidecum să vezi realitatea. Așa că și de observi și simți că ceva nu este în regulă cu el sau relația voastră, îți mai spui o poveste care să te liniștească și ignori discrepanța între ceea ce-ți spui și cine este el ca om.

Îndrăgostire

Dacă fugi de propria viață pe care ți-ai golit-o de sens prin alegeri greșite repetate, atunci este foarte ușor să te îndrăgostești de un om care întrunește 2, 3 calități pe care le cauți tu, apoi restul poveștii o proiectezi pe el. Însă această îndrăgostire este o fugă de sine și contactul dintre cele două persoane este inexistent, căci nu ești prezent, atent la ceea ce este în fața ta și ce-ți arată omul de lângă tine cu fiecare alegere pe care o face în momente cheie.

Mulți oameni când aud că îndrăgostirea este ceva nociv, sar terifiați cu explicații și exemple de ce nu e așa, dar prin exemplul lor doar întăresc exact această idee.

Majoritatea vânează emoții și fluturi în stomac, așa că doar gândul că acest amalgam de emoții ar fi ceva rău este ca și când ar pierde șansa vieții lor (de a mai fugi puțin de ei înșiși). Din comentarii și mailuri, am văzut că exemplele de îndrăgostire a celor care-mi scriu sunt exact cele care întăresc ideea că îndrăgostirea nu e sănătoasă și te rupe de realitate, deși ei vor să-mi dovedească contrariul. Oameni care au fost ani de zile obsedați de un om cu care nu mai aveau de-a face de mult (și numeau asta iubire), femei care declară că într-adevăr după ce trece emoția respectivă e jalnic să te lovești de realitate, însă merită și numa pentru fluturii ăia de început, oameni care văd clar ce se întâmplă în relațiile lor și totuși fug în continuare în căutarea partenerului ideal pentru care să simtă aceeași emoție. Pe scurt, cei care se atacă cel mai tare de faptul că îndrăgostirea e nocivă îmi dau exemplele cele mai clare că relațiile lor sunt toxice și adesea sunt dependenți de partener.

Mai sunt câțiva, puțini ce-i drept, care-mi descriu fenomenul frumos prin care trec cu partenerul și numesc asta îndrăgostire, însă o confundă cu apropierea reală deci fenomenul ăla nu e nicio îndrăgostire, ci o conexiune bazată pe adevăr, care da, e ceva superb.

Fluturii din stomac nu sunt doar o reacție chimică așa cum susțin unii, ci o reacție naturală care este o urmare a unor motivații mai profunde (fuga dintr-o viață fără sens, proiectarea unui ideal asupra partenerului pentru a umple niște goluri, etc). În momentul în care devii conștient de motivațiile tale și treaz la viața ta, descoperi cu stupoare că până și chimia își schimbă forma.

Dependența apare când nu mai vezi partenerul așa cum este el, ci așa cum l-ai proiectat tu. Și atunci aștepți să-ți ofere beneficiile de care ai nevoie. Cu cât întârzie mai mult să apară profitul, cu atât te agăți mai mult și ești persoana considerată mai slabă în relație (chiar de partener), în timp ce-ți dorești tot mai mult să primești ceea ce crezi că ți se cuvine.

În perioada în care eram eu îndrăgostită, mă agățam de om și nu puteam să fac nimic altceva fără să fie și el măcar în fundal. Adică orice activitate fără el părea fadă și concentrarea mea era zero. Mi-era dor de el după două minute de la plecarea lui și toată ziua visam cu ochii deschiși. Orice mi-ar fi arătat sau spus clar despre el nu eram acolo trează să văd și aud, ci continuam să-l privesc ca pe cel ideal, construit de mine. Altă viață nu aveam decât povestea din capul meu.

De aceea în îndrăgostire nu ai niciun contact cu realitatea, că tu ești în filmul tău, nu ești atent și prezent la celălalt. Iar el poate să încurajeze acest comportament pentru că-l validează și se simte tare, deși nu el este cel tare, ci filmul tău.

Pentru că agățarea de această poveste vine cu fluturi în stomac și tot soiul de emoții aparent pozitive (dar care te epuizează dacă ești atent la tine), dependența se instalează ușor pentru că vrei să-ți obții profitul. Din acest motiv, când ești părăsit în acest punct, ai impresia că-ți fuge pământul de sub picioare și nu mai ști pe ce lume ești.

Renunți la multe

Când ești dependent într-o relație, renunți la multe lucruri din viața ta, dar asta doar pentru că după niște calcule simple, observi că e profitabil să o faci pentru a obține ce vrei (atenție, apreciere, fidelitate, un om docil, etc)

De exemplu, când am plecat în Anglia “pentru” iubitul meu care-și găsise un job acolo, am renunțat la un loc de muncă foarte bun și multe alte lucruri mărunte care mă făceau fericită aici. Aparent am făcut-o pentru el. În esență, am făcut-o pentru că după calculele mele, dacă eu renunțam la viața mea și-l urmam, aș fi primit ce voiam și anume atenție, aprecieri infinite, îndeplinirea unor pretenții, plecăciuni.

De cele mai multe ori, dependența vine cu o bunătate deghizată.

Pentru tine am făcut atâtea…am renunțat la atâtea…am fost naivă și credeam că si tu…etc etc etc. Îți sună cunoscută povestea? De fapt nu e vorba de nicio bunătate, ci despre un calcul. Și credeai că ai fi obținut mult mai multe avantaje decât dacă nu “te-ai fi sacrificat”.

În cazul dependenței nu vezi lângă tine un om, ci un profit.

Acest tip de persoană (dependentă) bineînțeles că va întâlni genul de persoane care să-i exploateze slăbiciunile și s-o calce în picioare. Nu este scuzabil, dar înainte de a condamna agresorul care scuipă victima agățată de el, observă cum se folosește și victima de agresor.  Adică, fiecare parte are beneficiile ei, de aceea se și întâlnesc și rămân împreună (cel puțin o vreme).

Când nu faci diferența dintre bunătatea ta reală (venită din motivații corecte și îndreptată acolo unde este cazul) și dependență, ești carne de tun pentru nesimțirea celor care abia așteaptă să profite de slăbiciunile tale. Însă nu te orienta spre nesimțirile partenerului, ci vezi ce ai avut tu de câștigat din relație, unde au fost profitul și limitele tale, în ce poveste te-ai băgat de bunăvoie.

Într-o relație nu ai să vezi niciodată ambii parteneri pierduți în emoția îndrăgostirii, pentru că este nevoie de roluri complementare pentru a da curs unei relații de acest fel. Dependența apare acolo unde omul a renunțat la sufletul lui și lucrurile care-i dădeau un sens real; și a făcut asta prin alegeri greșite repetate. Iar partenerul dependentului, cel mai frecvent va fi un nesimțit pervers care se validează din slăbiciunile celui dintâi și cu cât va profita mai mult, cu atât îl va disprețui mai tare.

Desigur că acest tip de relații pot duce la dezechilibre grave, care se remediază de îndată ce suntem onești cu noi înșine și ne asumăm responsabilitatea propriilor decizii și șlefuiri interioare. Treabă deloc ușoară.

Apropierea reală

Couple looking into each other's eyes at sunset

În cazul unei apropieri autentice între două persoane, nimeni nu încurajează proiecțiile, chiar dacă este tentant să o facă. Când observi că cineva te vede pe tine ca pe un întreg univers, ai tendința să te crezi special și tare, deci încurajezi visurile omului, chiar dacă vezi că sunt rupte de realitate. Totuși, în cazul unei întâlniri dintre doi oameni echilibrați, orice proiecție mentală este văzută și descurajată.  Aici fiecare este interesat să-l cunoască cât mai bine pe celălalt așa cum este el. Cunoașterea celuilalt nu vine doar sub formă de întrebări, ci mai ales din atenția cu care îl privești în momentele importante când ia decizii și-și arată motivațiile adevărate.

În cazul apropierii, conexiunea cu persoana din fața ta este datorată atenției și a prezenței la fiecare întâlnire fără să o aștepți pe următoarea, căci știi că tot ce contează este ca acum să aveți un timp de calitate împreună. Doar asta va mai asigura și a doua sau a mia întâlnire. De asemenea, cu cât provocările din relație sunt mai mari, limitele puse pe masă și măștile aruncate, iar cei doi colaborează sincer…cu atât conexiunea crește mai mult

Din acest spațiu, observi cu ușurință ce-ți oferă omul din fața ta, dar și ce limite are și ce provocări ridică (sau poate ridica) relația cu el. De asemenea, vezi discrepanțele dintre ceea ce spune și ceea ce face sau este el și îi semnalizezi greșelile.

Apropierea autentică dintre doi oameni are loc doar atunci când fiecare moment din relație este dus la limită, cu sinceritate maximă și deschidere extremă. Așa vezi cu cine ai de-a face.

În cazul relațiilor de dependență, fiecare îl menajează pe celălalt ca să-și păstreze profitul, însă în cazul unei apropieri reale, fiecare riscă tot – inclusiv relația –  pentru ceea ce este el. Altfel spus, îi dai o șansă celuilalt să te cunoască în mod real și să decidă singur dacă vrea să petreacă timp cu tine sau nu.

În relațiile superficiale unde există un dependent, se vorbește despre orice, dar orice neimportant. În relațiile unde există și se caută o apropiere reală, se discută pe subiecte grele, fiecare se dezbracă în fața celuilalt și în fiecare clipă sunt provocate înțelegerile și neînțelegerile celor implicați.

Relațiile în care există o apropiere între cei doi, te aduc mai aproape și de tine însuți și îți provoacă limitele, tendințele superficiale și dependențele, iar aici există o colaborare permanentă pentru a depăși provocările venite pe filiera asta. Un om cu care ai o relație pe baze corecte, îți va atrage atenția de fiecare dată când trădezi ceva în tine și te va ajuta acolo unde poate și știe.

La o privire superficială, apropierea seamănă cu îndrăgostirea. Dar doar așa…din avion privită.

Și atunci când există o apropiere între oameni, poți observa că se privesc într-un fel anume de zici că-s amorezați, că stau lipiți unul de altul și ar petrece cât mai mult timp împreună. Însă diferența o face că în acest caz, fiecare are o viață proprie din care nu simte nevoia să fugă, chiar dacă relația care-i hrănește va avea un impact asupra tuturor filierelor din viața lor. Iar atunci când se privesc nu se uită la măștile celuilalt și la proiecțiile proprii, ci la sufletul persoanei din față.

În cazul unor oameni echilibrați, fiecare decizie a celuilalt într-un moment important vorbește despre cine este el, iar atunci când alegerile sunt corecte și sinceritatea maximă, asta îi apropie și mai mult.

În relațiile bazate pe dependență, se caută asigurări și promisiuni că va dura la nesfârșit, iar partenerii poartă câte o mască pentru a-și asigura profitul cât mai multă vreme. În cazul apropierii reale, este acceptată incertitudinea vieții și știi că deși îți dorești o relație pe termen lung, asta nu depinde doar de tine. Însă te bucuri de fiecare moment petrecut împreună și investești în calitatea fiecărei întâlniri arătându-te vulnerabil, real, deschis către tine și celălalt; adică măștile cad, iar dacă se întâmplă să-ți rămână una pe față…omul de lângă tine o vede și pune mâna pe ea.

Între îndrăgostire, dependență și apropiere, conexiune umană…este o diferență ca de la cer la pământ. Deși sufletele noastre caută o conexiune reală, îndrăgostirea este mai facilă pentru că nu provoacă atâtea limite în noi. De aceea poți vedea indivizi care aleargă după nesimțiți cărora să le mângâie prostia și în același timp fug de cei care le răscolesc limitele și caută să colaboreze. Cu cei din urmă…nu funcționează nicio strategie de seducție și supunere, căci sunt deja conectați la sufletul lor și deci pregătiți să se uite și în tine.

Când ești dependent, nu mai ai o viață a ta și dacă se termină relația ți se zguduie toată lumea interioară – pentru că nu pierzi un om, ci o poveste pe care ai visat-o, dorit-o, plăsmuit-o (și numim asta „Am investit în relație”). Când a existat o conexiune autentică, aceea va continua să existe indiferent de cum se schimbă statutul relației, căci dacă un om te-a hrănit pe interior…orice ar alege să facă…sufletul tău rămâne sătul și împlinit. Asta nu-ți ia nimeni și nu se pierde niciodată.

Relația cu tine însuți

Teoria conform căreia relația cu tine însuți este cea mai importantă și aici găsești toată seva vieții, te poate băga în confuzii și reprimări.

Relația cu tine e importantă în măsura în care tu ești sincer cu motivațiile tale și deschis să vezi adevărul (al tău, al celorlalți și ce are viața să-ți arate), fără nevoia de a te minți tot la două secunde, doar pentru ca realitatea să se încadreze în povestea ta.

Deci da, e importantă relația cu tine însuți, însă ea se manifestă în fiecare moment, nu doar atunci când stai singur într-o cameră. Tu cu tine…ești și atunci când mai sunt oameni în jur.

Dacă fugi de oameni sub pretextul că întâi trebuie să crești tu, să fii tu bine cu tine însuți, o faci pentru că ai văzut că oamenii pot scoate la iveală din tine mizerii de care nu erai conștient. Și este mult mai simplu să fii zen când ești singur și nu te lovești de limitele tale sau ale altuia.

Deci haideți să fim onești cu noi înșine. Relațiile sunt importante și fiecare interacțiune cu un celălalt hrănește ceva esențial în noi. Avem nevoie unii de alții și colaborarea dintre noi ne dă sens și savoare vieții.

Fără relații suculente, suntem doar niște însetați care aleargă după obiective de bifat, fără să luăm seama că exact în momentele când bifăm realizări exterioare, murim de sete pe interior.

Cu cât suntem mai însetați, cu atât vom alege mai prost și ne vom mulțumi cu picături de oțet, susținând sus și tare că relația cu noi înșine este suficientă și ignorând apa care ne-ar salva.

Așadar, poți să-ți dai seama dacă ești îndrăgostit și dependent sau există o conexiune reală în relația ta, după cum te simți. Când ai emoții intense (pozitive sau negative), uiți de tine și viața ta, devenind din ce în ce mai obsesiv, ai o stare de epuizare și creezi continuu povești despre un om pe care abia l-ai cunoscut…nici vorbă de vreo apropiere. E doar îndrăgosteală, care va sfârși în suferință, tocmai pentru că viața vrea să-ți arate că te-ai deconectat de la ea, mințindu-te în luna ta de miere (sau chiar ani, în cazul unora).

În cazul apropierii, ești prezent la ce se întâmplă, sincer cu tine și cu celălalt, atent la ce are să-ți spună și arate, riscând să pierzi orice…doar pentru a putea să fii autentic, iar celălalt e liber să aleagă ce să facă mai departe cu sinceritatea ta. În interacțiunile unde există o apropiere, ai o stare de bine și de sens pe care o duci cu tine peste tot, fără să proiectezi vreun viitor luminos cu persoana aia. Rămâi curios și deschis către ceea ce vezi în fiecare moment important.

Relațiile sunt maxim de importante, căci hrănesc părticele din noi. Nu le ignora ascunzându-te după clișee motivaționale și teorii, căci reprimându-ți căldura și nevoile sufletului tău…setea tot acolo rămâne și golul din tine crește, fiind umplut de exact acele teorii care mai mult te încurcă.

Exemple de cum am trăit eu apropierea asta…îți voi da într-un articol viitor, căci m-am lungit cam mult azi.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

raluca raluca

The author raluca raluca

Leave a Response