close
Dezvoltare personală

Să se schimbe. Dar să rămână la fel

Majoritatea oamenilor vor să schimbe ceva în viața lor, fără să riște nimic și să păstreze toate beneficiile din starea/situația actuală. Ar vrea să ajungă direct la un efect (ăla ce-l vor ei, desigur), fără să fie nevoie să ia o decizie responsabilă și să-și asume niște consecințe.

De exemplu, vrei să ai un job care să te împlinească, dar fără să renunți la cel actual, care îți dă un venit mai mare, vrei o stare de bine, însă fără a-ți lua responsabilitatea să schimbi ceva la tine și-n viața ta, chiar și neștiind unde duce acea schimbare.

Fugi direct după stări și eviți ce e neplăcut, pentru că recunoașterea neplăcutului deja înseamnă adevăr și asumare.

Vrei sănătate, însă fără a face tot ce e necesar pentru asta. Și când mănânci sănătos câteva zile, te simți scârbit de salata verde și te gândești doar la consecințele pozitive pe care le-ai putea avea de pe urma ei. Care se poate să fie pozitive sau nu.

Ideal ar fi să ne bucurăm de fiecare proces, fără să ne încrâncenăm să vedem linia de finiș. Mănânc sănătos pentru că îmi face plăcere să simt în prezent beneficiile acestei salate (mă simt mai ușor, am energie, etc).  Sau fac ce este corect și uman pentru că așa pot trăi cu mine împăcat, nu pentru că mi se întoarce înzecit binele înapoi. Și dacă s-ar întoarce rău, tot bine vreau să fac că așa-i corect, nu că-i zeciuială.

Oricât am trișa, nu putem fenta viața.

Pentru că nimeni nu poate garanta pentru un rezultat sau să-ți prezică viitorul efectelor a ceea ce zici și faci, e mai facil să șezi blând și să pretinzi de la viață să se schimbe ceva, dar să nu te deranjeze prea tare schimbarea și totul să rămână la fel.

Vorba lui Caragiale „Ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale”.

Avem pretenții de la viață să se revizuiască, dar să nu cumva să schimbe ceva care să ne strice confortul. Sau să nu se revizuiască, dar musai să se schimbe ceva. Acolo unde ne doare, mai exact; fără să riscăm sau să ne asumăm noi ceva…și mai exact.

Vestea proastă (sau bună, depinde cum o iei) este că:

1. Nu există garanții și certitudini. Nici stagnare în viață.

2. Ești responsabil pentru ceea ce faci, însă nu controlezi consecințele acțiunilor tale, pe care trebuie să ți le asumi, trebuie să fii atent la ce-ți livrează viața în fiecare moment și să te adaptezi din mers

Vestea bună (sau rea, depinde cum o iei) este că: 

1. Viața controlează totul mult mai bine decât te-ai putea gândi tu și este prietenoasă când colaborezi cu ea, cu curaj, riscând pentru aspirațiile tale și asumându-ți responsabilitatea. Aceeași viață poate fi insuportabilă când ai trădat sistematic tot ce aveai mai bun în tine, de la mama natură și de la ceilalți

2. Când îți urmezi sufletul (fără prea multe calcule), orice consecințe ar fi, ți le asumi cu plăcere, căci te-ai bucurat de fiecare moment în care ai făcut și trăit așa cum ai poftit.

Oamenilor nu le convine ideea că orice ai alege, tot există niște consecințe pe care nu le pot prevedea sau controla.

Desigur că fiind onestă pot să am multe de câștigat, însă la fel de bine se poate să am și de pierdut. Dar să aleg totuși să fiu așa pentru că ăsta este lucrul corect și mă ajută să dorm noaptea împăcată. Dacă mănânc sănătos și îi dau corpului meu ce are nevoie, se poate să contribui la imunitatea mea și să mă simt bine și peste zeci de ani. Dar la fel de bine se poate să nu. Ajută să fac tot ce știu și pot pentru a fi sănătos, dar nu am nicio garanție.

Singura garanție este starea mea din acest moment.

Și totuși, consecințele (atât pozitive cât și negative) sunt diferite în funcție de ceea ce urmăm. Ne urmăm o imagine mentală pe care o protejăm, o siguranță falsă…sau ființa? (despre asta am scris aici: http://entuziasm.ro/dezvoltare-personala/imaginea-si-separarea-tradarea-sufletului-nostru/)

Rezultatele pe care le aveam când îmi urmam pretențiile și porunceam vieții să se facă voia mea erau superficiale, rapide și îmi dădeau o satisfacție oarecare. Am simțit în multe momente cheie că ceva se rupe în mine când luam decizii din motivații greșite. Și totuși le-am luat. Ca să nu pierd un rol în care investisem, să nu-mi pătez imaginea în fața celorlalți, să nu cumva să risc ceva, mai ales în condițiile în care prin manipulări, jocuri și alte prostii…obțineam multe atât de repede. Consecințele alegerii mele de a-mi urma calculele mentale (ce pierd dacă fac X? Ce câștig dacă aleg Y?) le-am simțit abia în Anglia, când m-am trezit după acel viol, pe gresia din baie…și m-am întrebat dincolo de povestea asta, ce caut aici totuși?

Știi cum zic unii că înaintea morții ți-ar trece viața prin fața ochilor? Așa mi-au trecut mie prin fața ochilor deciziile greșite pe care mi le-am luat. Pentru că nu am vrut sa-mi asum consecințele și adevărul, mi-am negat rapid starea și am mimat o aparentă fericire (cum mimează mulți de altfel) așa am ajuns să gust și din depresie. Nu am putut să zic “Da! Am greșit ani de zile și eu, îmi asum.” Era mai ușor să fug de mine și să mă înec în depresii, după ce mi-am trădat glasul interior de atâtea ori. Nu mi-am revenit printr-o minune. Au fost pași mici de “reînviere”, decizii corecte, am trecut prin tot ce am negat în mine și am plătit ce am produs în ceilalți/lume, fiind conștientă că orice-ar fi…eu nu mă mai trădez din calcule de profit (deși am mai avut apoi tentații).

Consecințe

Consecințele trădării sufletului datorită unor calcule (ce nu vrei să pierzi, ce nu-ți asumi) sunt savuroase. Anxietăți, atacuri de panică, depresie. Și-n acest punct, tot ce vor oamenii este să scape de stare, fără să se uite cum au ajuns acolo și cum să parcurgă drumul înapoi. Aceste efecte sunt grele, căci au avut impact direct asupra lumii tale interioare și te sufocă pe dinăuntru. De cele mai multe ori, te sufocă la propriu.  În acest punct aproape nimeni nu vrea să-și asume că a ajuns într-o situația dificilă datorită deciziilor lui. Eu n-am auzit încă pe cineva să spună “Am fost incorect toată viața, am greșit, dar acum, chiar și cu atacuri de panică…tot consider că a meritat! Le trăiesc cu plăcere” sau “Am cancer la plămâni, da tot nu-mi pare rău c-am fumat 4 pachete de țigări/zi.”

În fața consecințelor deciziilor lor, oamenii se transformă din proprii lor călăi…în victime ai sorții.

Degeaba fugi după un climat exterior favorabil ție care să-ți aducă vreun soi de pace. Pacea nu se caută; este o consecință a integrității și a respectului pe care l-ai acordat adevărului și vieții.

Singurul loc unde contează starea vremii este în interior. Soarele de afară după care fugi constant nu te încălzește cu nimic, până când nu-ți accepți cu smerenie ploaia dinăuntru.

Oricât ai fugi de tine și ai evita adevărul pentru că anesteziile de moment (droguri, cursuri diverse, excursii, etc) sunt mai convenabile, ia te rog în considerare că atunci când suferința va fi inevitabilă și prea greu de suportat…va trebui să faci drumul înapoi și să treci prin fiecare ploaie pe care ai negat-o în tine.

Muzica ta

Când îți urmezi sufletul și nu trădezi părți din tine doar pentru a face pe plac altora, a-ți păstra o imagine, etc…tot există consecințe.

Când mi-am asumat cine sunt (atâta cât știu și văd), am pierdut câțiva oameni care oricum nu erau acolo, niște impresii de bine și altele…au existat pierderi, chiar dacă nu le-am resimțit așa pe toate. Însă erau oricum ceva de suprafață, care cel mult mi-au lăsat un gust amar pentru că mi-am creat eu niște iluzii acolo. Dar nu mi-aș mai fi vândut sufletul pentru nimic în lume, că nu dau pe nimic pacea asta din mine.

Când pierzi ceva, fiind corect și asumându-ți responsabilitatea pentru deciziile și viața pe care o vrei, aceste efecte (pierderi) nu știrbesc din starea de bine din profunzime.

Și chiar dacă ar exista varianta în care să trebuiască să plătești vreun preț pentru că ți-ai urmat aspirațiile umane, îl plătești cu plăcere și ai face la fel oricând. Pentru că nimic nu se compară cu liniștea dinăuntru, când orice ai pierde în afară…nu te vinzi și nu trăiești după muzica altora, ci după a ta.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Și în 21 Mai ne vedem la București. Detalii aici

Tags : dezvoltare
raluca raluca

The author raluca raluca

3 Comments

  1. Buna Raluca! Am citit multe din articolele tale, de care sunt foarte incantata si am zis sa-mi iau inima in dinti si sa imi intreb direct partenerul de viata daca el in sinea lui se considera superior mie, iar el mi-a raspuns ca da (lucru pe care il intuisem deja) si mi-a mai spus ca el cauta in general sa gaseasca motive pt care sa se simta superior oricui ( probabil de asta in general e foarte critic) si l-am intrebat daca nu se gandeste ca poate nu-i tocmai corect fata de ceilalti, la care mi-a raspuns ca nu il intereseaza de altii, ci doar sa ii fie lui bine. Cum as putea aborda pe viitor relatia si situatia astfel incat sa ne raportam corect unul fata de celalalt? Multumesc!

    1. Partea faina este ca a recunoscut si nu e ipocrit.

      Treaba ta este sa-ti iei deciziile in functie de ce vezi, nu sa-l convingi pe el ca nu-i bine si corect fata de ceilalti. Caci pana acum, a vazut ca ii merge asa, pe drumul asta, asa ca n-are de ce sa se opreasca.

Leave a Response